Istoric | Statut | Regulamente | Structura AMH | Săli | Cluburi | Competiții | Sportivi la lot | Info | Forum | Contact

România Uniunea Europeană

GHID
destinat cetățenilor români
care călătoresc în străinătate

- Elaborat în conformitate cu Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr. 900/2005 -


Pentru sportivii din Municipiul București călătoria în străinătate se poate face prin invitație din partea organizatorilor, cu plata transport, cazare, masa în regim propriu sau cu invitație reciprocă în care clubul organizator asigură condiții de cazare, masă, asigurări de sănătate și competiția gratuit, iar clubul vizitator își asigură transportul.



Ce trebuie sa prezentați la controlul de frontieră, pentru a călători, in scop particular, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state, pentru care nu este necesară viza de intrare?

•  pașaport valabil;
•  asigurare medicală - valabilă pentru întreaga perioadă de ședere în statul pe teritoriul căruia călătorește persoana în cauză (vezi aici);
•  biletul de calatorie dus-întors, cartea verde a autoturismului sau sumele necesare asigurării transportului (vezi aici);
•  dovada deținerii unei sume minime în valută (vezi aici).

Cetățenii români care calătoresc în statele aparținând Spațiului Schenqen (Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Finlanda, Italia, Norvegia, Olanda, Portuqalia, Spania, Suedia, Luxemburg, Islanda, Danemarca) trebuie să prezinte și documente care justifică scopul și condițiile șederii planificate (vezi aici).

Care este cuantumul sumei minime în valută?

Suma minimă în valută, pentru fiecare persoană, se constituie din:
1. 150 euro sau echivalent în altă valută liber convertibilă, sumă destinată să acopere cheltuielile de transport până în țara de destinație și întoarcere în România
și
2. o sumă destinată cheltuielilor de întreținerecorespunzătoare perioadei de ședere, al cărui cuantum este urmatorul:
- 20 euro sau echivalent în altă valută liber convertibilă, pentru fiecare zi de ședere declarată, dar nu mai puțin de 100 de euro (suma corespunzătoare unei șederi de minim 5 zile), în cazul calătoriei în fostele state socialiste pentru care nu este necesară viză de intrare, cu excepția celor care au devenit membre ale U.E.;
- 30 euro sau echivalent în altă valută liber convertibilă, pentru fiecare zi de ședere declarată, dar nu mai puțin de 150 de euro (suma corespunzătoare unei șederi de minim 5 zile), în cazul călătoriei în statele din U.E. și în alte state pentru care nu este necesară viza de intrare.

Cum faceți dovada deținerii sumelorîn valută?

Dovada deținerii sumelor în valută se face prin una din următoarele forme:
•  suma în valută efectivă;
•  cecuri de călătorie;
•  carduri cu utilizare internațională, însoțite de extras de cont eliberat cu cel mult 24 de ore înaintea prezentării la ieșirea din țară;
•  alte garanții financiare, cum sunt:
- scrisoare de garanție sau angajament de sponsorizare, semnate de persoana care gazduiește cetățeanul român pe teritoriul statului de destinație și autentificate conform legii statului respectiv;
- garanția legală din partea unei bănci sau ordine de plată valabile, dupa caz.

Ce documente puteți prezenta în schimbul sumei destinate să acopere cheltuielile de transport (150 euro)?

•  bilete dus-întors;
•  vouchere sau alte documente care atesta plata în avans a serviciilor structurilor de primire turistice din țara de destinație, cu condiția ca acestea să includă și cheltuielile de transport.

Care sunt excepțiile de la dovada sumei destinate să acopere cheltuielile de întreținere?

•  persoanele care prezintă la controlul de frontieră voucher sau alte documente care atestă plata în avans a serviciilor structurilor de primire turistice din țara de destinație;
•  persoanele care călătoresc în scop de studii sau alte forme de pregătire și dețin documente din care rezultă asigurarea financiară a căIătoriei;
•  persoanele care călătoresc în scop turistic și au invitație din partea persoanei care găzduiește cetățeanul român, din care rezultă asigurarea financiară a călătoriei;
•  persoanele care dețin documente care atestă faptul că persoana se deplasează în străinătate pentru a participa la simpozioane, conferințe, manifestări cultural-sportive sau pentru a urma un tratament medical, ori îmbolnăvirea sau decesul unei rude stabilite în străinătate, din care rezultă asigurarea financiară a călătoriei.

Prin ce documente justificați scopul și condițiile șederii planificate în Spațiul Schengen?

Pentru călătorii în scop profesional:
•  certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului din Romania, care să ateste calitatea de comerciant; în cazul în care persoana care urmează să se deplaseze în străinătate are o altă calitate în cadrul societății, decât cea care poate fi atestata prin certificat, se prezintă și o împuternicire de reprezentare din partea societății respective sau a comerciantului;
•  invitație din partea unei firme sau autorități la întruniri sau manifestări în scop de afaceri, de serviciu sau legate de activitatea profesională desfășurată;
•  alte documente care atestă existența relațiilor de afaceri sau a relațiilor având legătură cu activitatea profesională desfășurată;
•  bilete de intrare la târguri și congrese.

Pentru calatorii in scop turistic sau particular:
•  documente justificative de la structurile de primire turistice;
•  confirmarea rezervarii de servicii turistice de la structurile de primire turistice din străinătate, inclusiv confirmări care privesc rezervări efectuate prin intermediul internet-lui;
•  voucher, eliberat de o agenție de turism licențiată potrivit legii;
•  invitație din partea persoanei care găzduiește cetățeanul român, în original, tradusă în limba română de către un traducător autorizat.

Atentie! Unele state solicit ă ca invita ț ia să corespund ă anumitor reguli, care sunt obligatorii:

Pentru Spania, invitația trebuie făcută la un notar spaniol, iar din aceasta trebuie să rezulte în mod expres următoarele (orice alt tip de invitație nefiind acceptat):
•  Cel care invită să fie cetățean spaniol sau străin cu permis de rezidență în Spania;
•  Să nu fi invitat o altă persoană în ultimele 6 luni;
•  Să posede mijloace legale de întreținere și să se oblige să-i asigure persoanei invitate întreținere, cazare și asistență sanitară;
•  Se obligă să garanteze că persoana se întoarce în țară;
•  Cel care este invitat, să nu muncească în Spania;
Hârtia invitației este una specială (în lumină incidentă prezintă un desen de siguranță), care trebuie să aiba în partea superioară centrală a paginilor stema Spaniei. Invitația trebuie prezentată numai în original (nu se admit copii xerox sau fax) și trebuie sa fie supralegalizată în Spania, cu apostila de la Haga.
Pentru Republica Federală Germania, invitația trebuie să cuprindă declarațiile de preluare a cheltuielilor.

Pentru călătorii în scop de studii sau alte forme de pregătire:
•  confirmarea de înscriere la o instituție de învățământ în scopul participării la pregătiri și perfecționări teoretice și practice;
•  carnetul de student și certificate de studii de la instituțiile de învățământ.

Pentru călătorii în alte scopuri:
•  înscrieri, programe sau alte documente care atestă faptul că persoana urmează a se deplasa pentru a se înscrie sau a participa la un concurs de admitere la o instituție de învățământ în străinătate;
•  confirmări de participare, bilete de intrare sau chitanțe, pentru manifestări politice, științifice sau religioase, pe cât posibil cu indicarea unor detalii, cum ar fi numele instituției care invită și durata șederii;
•  documente care atestă faptul că persoana se deplasează în străinătate pentru a participa la simpozioane, conferințe, manifestări cultural-sportive sau pentru a urma un tratament medical, ori îmbolnăvirea sau decesul unei rude stabilite în străinătate.

Ce categorii de persoane sunt exceptate de ladovada sumeiîn valută

și

a documentelor justificativeîn cazul călătoriei în Spațiul Schengen?

•  minorul sub 14 ani înscris în pașaportul părinților;
•  minorul care se deplasează la rude sau la părintele / părinții care lucrează ori sunt stabiliți în statul de destinație. În aceste situații se vor prezenta documente doveditoare;
•  cetățenii români care se deplasează în străinătate ca urmare a unui angajament de muncă, pe baza unui permis de muncă valabil pentru țara de destinație, indiferent de durata deplasării;
•  cetățenii români care prezintă la ieșirea din țară un document oficial care atestă existența dreptului de ședere, precum și, după caz, de tranzit, pe teritoriul altor state decât cele membre ale Uniunii Europene, dacă urmează să călătorească direct pe teritoriul acelor state;
•  cetățenii români care călătoresc în statele vecine în regim de mic trafic;
•  posesorii unui permis de ședere valabil, eliberat de autoritățile competente ale unui stat membru al Uniunii Europene.

Datele de contact ale ambasadelor Romaniei în:

Republica Austria
Tel: 0043-1-505.32.27; 505.16.28
e-mail: ambromviena@nextra.at

Regatul Belgiei
Tel: 0032-2-345.26.80
e-mail: secretariat@roumanieamb.be

Republica Cehă
Tel: 00420-2-575.34.210
e-mail: embroprg@mbox.vol.cz

Regatul Danemarcei
Tel: 0045-39407177; 39.46.47.17
e-mail: roemb@mail.tele.dk

Republica Elenă
Tel: 0030210 677.4035
e-mail: secretariat@romaniaemb.gr

Confederația Elvețiană
Tel: 00-41-31-352 35 22; 352 53 00
e-mail: roumanie.amb@befree.ch

Republica Estonia
Tel: 00-358-9241.36.24; 9241.44.14
e-mail: romamb@clinet.fi

Republica Finlanda
Tel: 00 358 9 2414414; 2413624
e-mail: romamb@clinet.fi

Republica Franceză
Tel: 0033-1-47.05.10.46; 47.05.18.70
e-mail: secretariat@amb-roumanie.fr

Republica Federală Germania
Tel: +49-30-212.39.202
e-mail: office@rumaenische-botschaft.de

Irlanda
Tel: (00 353 1) 6681 275
e-mail: ambrom@eircom.net

Republica Italiană
Tel: 0039-06-808.45.29
e-mail: amdiroma@roembit.org

Republica Lituania
Tel: +370 (5) 2310557; 2310553
e-mail: ambromania@romania.lt
Marele Ducat al Luxemburgului
Tel: 00-352-455159; 00-352-455151
e-mail: ambroum@pt.lu

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
Tel: 0044 207 937 9666
e-mail: roemb@roemb.co.uk

Regatul Norvegiei
Tel: 0047-22-44.15.12; 56.12.37
e-mail: romemb@tiscali.no

Republica Polonă
Tel: (004822) 628.31.56; 621.59.83
e-mail: embassy@roembassy.com.pl

Republica Portugheză
Tel: 00-351-21-396.08.66; 396.88.12
e-mail: ambrom@mail.telepac.pt

Republica Slovacă
Tel: 00-421-2-524.91.665; 524.93.562
e-mail: ro-embassy@ba.sknet.sk
              ro-economic@ba.sknet.sk

Republica Slovenia
Tel: 00-386-1-505.82.94; 505.73.35
e-mail: embassy.of.romania@siol.net

Regatul Spaniei
Tel: 00 34 91 350 18 81
e-mail: secretariat@roembmad.tiscalibiz.com
              informatii@consulat.e.telefonica.net

Regatul Suediei
Tel: 0046-8-10.86.03
e-mail: info@romanianembassy.se

Regatul Țărilor de Jos
Tel: 0031-70-354.37.96
e-mail: sicrned@tip.nl

Ordinul Suveran Militar de Malta
Tel: 0039-06-854.18.02; 854.18.03
e-mail: ambvatican@libero.it

Republica Cipru
Tel: 00357-22-495.333; 517.333
e-mail: embrom@cytanet.com.cy

Republica Ungară
Tel: 00-36-1-384-0271
e-mail: postmaster@roembbud.axelero.net

Lista cuprinzând țările cu care Romania a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale pentru acordarea asistenței medicale pe bază de reciprocitate în domeniul sănătății, conform prevederilor Ordinului comun MAI/MSF nr. 311/248/2002 (pentru călătoriile în aceste țări, cetățenii români nu au nevoie de asigurare medicală, în limita acordurilor, înțelegerilor, convențiilor sau protocoalelor semnate):

Albania, Marea Britanie, Armenia, Bulgaria, Cipru, China, Croația, Cuba, Egipt, Grecia, Serbia și Muntenegru, Liban, Lituania, Macedonia, Moldova, Rusia, Siria, Slovenia, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria.

Lista statelor pe teritoriul cărora cetățenii români pot călători fără viză:

- state care aparțin Spațiului Schengen:
Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia

- state membre ale Uniunii Europene:

Cehia

Malta

Cipru

Polonia

Estonia

Slovacia

Letonia

Slovenia

Lituania

Ungaria



- alte state pentru care nu este necesară viză de intrare:
Albania Malaezia
Andorra Maroc
Bulgaria Moldova
Chile Monaco
Columbia San Marino
Coreea de Sud Sfântul Scaun
Costa Rica Singapore
Croația Tunisia
Elveția Uruguay
Liechtenstein Venezuela


ATENȚIE!

În țările membre ale Spațiului Schengen: Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Finlanda, Italia, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Luxemburg, Islanda, Danemarca și în Elveția, cetățenii români au dreptul legal de ședere o perioadă de 90 zile într-un interval de 6 luni, potrivit articolului 20, paragraful 1, din Convenția de aplicare a Acordului Schengen.
Pot fi făcute mai multe călătorii în acest interval, dar totalul zilelor de ședere nu trebuie să depășească 90, de la data primei intrări în Spațiul Schengen.
După consumarea celor 90 zile, cet ățeanul român are obligația de a părăsi Spațiul Schengen, putând reintra, la finalul perioadei celor 6 luni, calculate de la data primei intrări.


Prima pagină | Hartă site | Contact Realizat de Marian VICEA © noiembrie 2005 AMH București